Category: LEMN

92. EXPOZITIA “… DE IARNA” – 18.01.2015 – 18.02.2015 – WORLD TRADE CENTER BUCHAREST

Expoziția oferită în această perioadă de către GaleriA de Artă Elite Prof Art, este una ce vine să sublinieze atmosfera anotimpului hibernal pe care tocmai îl parcurgem.

            Tema expoziției este una foarte generoasă, lăsând libere spiritul jucăuș, creativitatea și imaginația fiecăruia. Această libertate reunește pe simeze același dialog între generații– o notă personală a galeriei, încă de la primele sale acorduri – dar și între maniere și stiluri diferite de exprimare.

            Problematica iernii nu este una strict legată de peisaj, în expoziția de față, ci fiecare artist și-a ales, din propriul univers, un crâmpei pe care l-a ilustrat. De la arta abstractă, nonfigurativă, la peisajele consacrate, trecând prin puterea deplină a tradițiilor și obiceiurilor, simezele sunt animate de cele mai armonioase compoziții.

            Tehnicile sunt și ele diferite, în funcție de specificul artei fiecăruia. De la pictura în ulei, la grafica de șevalet și arta fotografică drumul este atent vegheat de măiestria plastică a artiștilor. Artele focului – prin ceramică – și sculptura sunt și ele prezente, creând o diversitate de abordări.

            Toate acestea sunt sintetizate în creuzetul propriu al plasticienilor invitați, și oferite cu generozitate spre contemplare nouă, publicului privitor și iubitor al artei plastice.

 

Petre-Emanuel Ghergu, artist vizual

București, ianuarie 2014

THE LAVENDERIST

de Irinel Constantinescu Martin

Lavanderist

Din punctul meu de vedere, iarna ar fi acriticabil de frumoasă dacă n-ar implica și enervările urbane cu iz rural cărora noi, pe plaiuri mioritice, trebuie să le facem față.

Pe de altă parte, ideal e să vedem partea plină a paharului, așa cum fac proprietarii galeriei Elite Prof Art care organizează în perioada 18 ianuarie – 18 februarie expoziția colectivă “…de iarnă”, la World Trade Center Bucharest, Piata Montreal, Nr.10.

Expoziția, al cărei vernisaj va avea loc în data de 30 ianuarie, de la ora 19.00, reunește lucrările a 20 de artiști plastici români, oferind o mare diversitate de perspective și unghiuri de abordare, generate de totala libertate de creație a artiștilor. Este o expoziție cu vânzare.

“Tema expoziției este una foarte generoasă, lăsând libere spiritul jucăuș, creativitatea și imaginația fiecăruia. Această libertate reunește pe simeze același dialog între generații – o notă personală a galeriei – dar și între maniere și stiluri diferite de exprimare.

Problematica iernii nu este una strict legată de peisaj, în expoziția de față, ci fiecare artist și-a ales, din propriul univers, un crâmpei pe care l-a ilustrat. De la arta abstractă, nonfigurativă, la peisajele consacrate, trecând prin puterea deplină a tradițiilor și obiceiurilor, simezele sunt animate de cele mai armonioase compoziții.

Tehnicile sunt și ele diferite, în funcție de specificul artei fiecăruia, de la pictura în ulei, la grafica de șevalet și arta fotografică. Artele focului – prin ceramică – și sculptura sunt și ele prezente.” (comunicat de presă)

Eu, una, sunt realmente curioasă să văd cum anume mă poate face cineva, printr-o intervenție vizuală asupra mentalului meu, să văd iarna dintr-o perspectivă mai blândă! 🙂

Proprietarii galeriei Elite Prof Art publică în mod constant detalii despre expozițiile pe care le organizează, iar pagina de Facebook a galeriei o puteți accesa la link-ulhttps://www.facebook.com/pages/Galeria-Elite-Prof-Art/185399108168591.